Sfinxul

Sfinxul


Unul din cele mai misterioase repere nationale.

Locatie : M-tii Bugeci,
Traseu: Jepi mici sau cu telecabina din localitatea Busteni. 

Varianta Stinfica
Sfinxul din Munții Bucegi este un megalit antropomorf situat la 2.216 m altitudine. Originea numelui Sfinxului este datorată asemănării sale cu un cap uman, mai exact cu asemănărea Sfinxului Egiptean, formarea lui fiind datorată eroziunii eoliene (vântului). Format dintr-ul bloc mare de piatră ce a căpătat forma de astăzi intr-un timp foarte îndelungat, Sfinxul din Bucegi, aflat pe platoul Bucegi măsoara 8 metri în înălțime și 12 metri în lățime.
Din punct de vedere istoric și chiar mistic, Sfinxul este reprezentarea unei divinități supreme din timpuri pelasge. Aspectul său omenesc este asociat cu o expresie de suveranitate și putere, acest lucru fiind evidențiat prin fața proporționată, buze severe si bărbia voluntară. Pelasgii au fost anteriori grecilor, triburile lor au fost răspândite mai ales în zona Mării Egee. Mulți istorici merg până acolo încât spun că Marele Sfinx de la Giza, Egipt, este o copie a celui de pe platforma Bucegilor. Acest lucru se bazează pe niște asemănări care sunt mai mult sau mai puțin întâmplătoare, cum ar fi faptul ca Sfinxul din Bucegi are aceeași înăltime cu cel egiptean, de la Gizeh.
Asemănarea sa cu un Sfinx (dacă este privit din anumite unghiuri, marcate în jurul său), cât și legendele si istoria locului, au făcut ca această formațiune geologică să devină o atracție turistică importantă.
Se spune că acest loc a fost centru energetic folosit pe vremuri de extratereștri, multe legende circulând prin părțile locului în acest sens. În imediata apropiere a Sfinxului se află o anume peșteră ce ar strânge mistere energetice deosebite. Aceste mistere energetice sunt atracția multor oameni pasionați de acest subiect. Alte zvonuri spun că tot aici ar exista o mină de uraniu, părăsită, ce nu mai este în funcțiune din al doilea război mondial.

Varianta populista
Sfinxul ar fi cel mai vechi dintre simbolurile noastre sacre. A existat si pe vremea regatelor dacice care il venerau pe Zalmoxis. Fenomentul ciudat care aduna in fiecare an in ziua de 28 noiembrie zeci de oameni in fata uriasului ar fi legat, de o legenda. Ar fi aparut in ziua in care Decebal si-a ucis fiul, chiar in acest loc, ca sacrificiu ritualic, pentru a-l trimite ca mesager zeilor.
O alta varianta dar inca necunoscuta are loc pe 28 noiembrie, zi de pelerinaj, zi cand se intampla un fenomen foarte ciudat la Sfinx. este singura zi din an cand se intampla acest fenomen asa ca trebuie vazut. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Va multumim pentru contributie!